PAULINA POPA

CREZUL

Doamne, Dumnezeule mare,
Cel ce Ai spus sa fie si a fost,
ca de atunci si pana-n vecii vecilor
A FI sa stapaneasca cu intelepciune
universul cuvintelor,

Cel ce esti Cerul si Pamantul
si toate cate sunt ale lor,
fratele meu si dusmanul,
eul meu cel care plange ori zambeste
dupa cum ii poruncesti, Doamne.

Cred puterii Tale
si ma supun in poemele mele
care, uneori, asemenea unor copii bine hraniti
se nazdravanesc in exprimarea lor.

Cred, Tie, Doamne, si stiu ca Tu esti
Cel ce ma duci de mana
pe drumul plin de vipere,
iar ele, temandu-se puterii Tale, se ascund.

Tu mi-ai scos in cale oameni adevarati, Doamne,
dupa chipul si asemanarea Ta,
ca atunci cand carnea si oasele mele obosesc
sa aiba cine sa deschida bratele.

Cred bunatatii Tale si iubirii de Tata ceresc,
iertarii Tale, Doamne,
si ma supun Tie cu toata fiinta si nefiinta mea,
cu tot ce sunt si cu ceea ce voi fi
in vecii vecilor, Amin.

Inca cred in Cuvantul Cuvintelor
care vine de la Tine.
Cred in sunetele lui,
foneme ce-mi incoltesc in sange
mai presus de puterea mea de reproducere.

Cred in cuvantul viril,
cel ce poate sa poarte pe pieptul lui lacrimile lumii,
urletele, dar si psalmii de lauda, de multumire,
cuvantul rostit cu bagare de seama, cu grija
ca nu cumva sa se schimbe
devenind bumerangul ucigas,
cuvantul ca suprema parte
a fiintei noastre extrasenzoriale
ca suprema parte a fiintei noastre biologice.

Mai presus de toate de pe acest pamant,
Doamne, Dumnezeul meu cel Tare in maretia Ta,
cred in Poemul meu.

El este painea mea cea de toate zilele
pe care mi-ai dat-o, Doamne,
spre mantuirea sufletului meu.

Cand vine la mine imbracat ca un stapan
si-mi porunceste,
atunci stiu ca nu m-Ai parasit, Doamne.
De aceea spun:
Cred in Poemul meu
cel care ma scrie cu cuvinte de foc,
cel care ma biciuieste cu urletele sale,
cel ce imi mangaie apoi fata
alungand de la mine toate rautatile oamenilor.
Numai el stie, Doamne,
ca nimic din ce este omenesc nu-mi este strain,
ca-n sufletul meu vietuieste o fiinta de lumina
pe care imi este tot mai greu sa o port
prin noroiul cotidian pe care incerc sa-l ignor.

Numai el stie,
atunci cand vine la mine si ma scrie,
ca , asa cum Ai poruncit, Doamne,
pasii mei se indreapta spre ceea ce Tu Ai pregatit
inainte de nasterea mea
din mama Maria si tatal Alexandru,
Amin.